Original Feeling Touch

ORIGINAL FEELING TOUCH – SENZATIA ATINGERII ORIGINARE

Cele mai eficiente si spectaculoase terapii sunt cele guvernate de inteligenta corpului. Intr-o lume in care vindecarea se vinde inca „industrializat”, la pastila, uitam adesea sa cautam acolo unde ea se afla cel mai la indemana, adica in noi insine. Ca in basmul fundamental ce ne vorbeste cu talc despre acest adevar, „Aleodor imparat”, ne uitam catre tari straine sau prin microscoape ce maresc de patruzeci de mii de ori pentru a gasi sustinere, mai putin in partenerul de calatorie care ne este cel mai fidel, propriul nostru trup.

In noua paradigma a vindecarii, ce vizeaza nu numai structura fizica, ci si corpurile subtile ale sistemului uman, care, din fericire, castiga tot mai mult teren, este necesar sa ne punem atentia maxima asupra instrumentelor de vindecare pe care Creatorul, cu marea Lui intelepciune, le-a asezat in corpurile noastre. Asadar, in cele din urma, nu este vorba de a invata ceva nou, ci de a ne reintoarce catre noi insine si de a ne reaminti.

Atingerea materna, a lichidului amniotic si nu in ultimul rand atingerea vibrationala a Universului pe cand ne gaseam in unime, sunt amintiri adanc inradacinate in memoria celulara. Ea stocheaza o uriasa rezerva de vindecare, echilibru si armonie, proprie starii umane paradisiace, insa adanc ascunsa, acoperita de solzii grosi ai traumelor emotionale, frustrarilor si tensiunilor pe care le-am acumulat dupa nastere. Carand deja vestminte grele dupa anii copilartiei, ne obisnuim cu aceasta povara, uitand ca in spatele norilor grosi mai exista un soare catre care putem privi.

 Original Feeling Touch (Senzatia Atingerii Originare) este una dintre cele mai puternice practici terapeutice traditionale. Pe cat de iubitoare si relaxanta este aceasta atingere, pe atat este de eficienta in a ne elibera de bagajul traumatic acumulat de-a lungul vietii. Ea ne duce dincolo de frontierele propriilor amintiri constiente si dincolo de orice cunoastere. intr-o maniera blanda si non- invaziva, ea ne repune in drepturi, ne reimputerniceste sa simtim si sa dam drumul intregului balast energetic si informational care nu ne mai este de folos, limpezind calea, pas cu pas, Omului ce putem deveni.

Derivata din masajul terapeutic abdominal „Chi Nei Tzang”, metoda a fost rafinata pe parcursul a 20 de ani de experienta de catre Andrew Fretwell, instructor senior in sistemul universal al maestrului Mantak Chia.

Acest workshop se adreseaza atat terapeutilor cat si persoanelor care vor sa ofere relaxare si vindecare celorlalți. Aceasta practica poate fi aplicata in cabinete, cat si acasa, in beneficiul familiei sau prietenilor care au nevoie de sustinere. Din acest motiv, practica terapeutica a fost condensata intr-un set de pasi extrem de simplu de aplicat, fiind accesibila oricui si folosind cea mai la indemana „tehnologie” pe care o avem in dotare: atingerea. Persoanei ce primeste aceasta sustinere vindecatoare nu i se solicita niciun efort, ci doar sa permita propriului sistem (corp) sa-si manifeste capacitatea de autovindecare pe care o detine.

Rezultatele spectaculoase pe care aceasta metoda le ofera sunt invers proportionale cu simplitatea ei, conducand la curatarea si reechilibrarea organismului pe calea optima, specifica fiecarei persoane in parte. Prin atingerea blanda si relaxarea strategica a unor zone importante ale corpului (coloana vetebrala, rinichi, suprarenale, colon, intestin), corpul este incurajat ca, folosindu-si propria inteligenta, sa-si activeze instantaneu potentialul de vindecare. Tehnica este conceputa in acord cu naturaletea si intelepciunea intregii creatii, pe principiul investitiei minime de efort.

in Romania, aceasta metoda este inca putin cunoscuta dar, datorita accesibilitatii ei la scara larga, va patrunde in scurt timp in orice camin unde este nevoie de autovindecare. De aceea, programul OFT Romania va ofera posibilitatea de a deveni practicanti sau ghizi OFT, in vederea sustinerii celor apropiati cat si pentru a raspandi mai departe aceasta cunoastere.

CURSUL OFERA DIPLOMA DE PARTICIPARE RECUNOSCUTA INTERNATIONAL SI SEMNATA DE ANDREW FRETWELL.

Participarea la curs face parte integranta din procesul de acreditare pentru cei ce doresc sa devina ghizi OFT.

 

Detalii despre OFT, ghizii OFT si profesorii acreditati le puteti gasi pe site-urile oficiale:       

   

www.oft-touch.ro ,  

www.oft-touch.com 

http://andrewfretwell.com/